MAE ungar, îngrijorat de anchetele penale împotriva unor membri UDMR
Secretarul de stat a declarat că procedurile penale declanşate împotriva ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi a altor patru oficiali din cadrul formaţiunii etnice maghiare UDMR oferă motive de îngrijorare, "putând fi motivate de aspiraţii politice (îndreptate) împotriva UDMR".
Purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de Externe, Gyorgy Odze, a precizat că participarea UDMR în Guvernul român în ultimul deceniu a îmbunătăţit relaţiile interetnice din regiune şi a ajutat la consolidarea încrederii şi parteneriatului dintre România şi Ungaria.
"Ar fi în folosul ambelor ţări dacă (…) implicarea politică la nivel naţional a comunităţii etnice maghiare nu ar fi pusă în pericol de acţiuni tactice, pe termen scurt", a precizat Ministerul.
De asemenea, potrivit purtătorului de cuvânt, cei doi oficiali au mai discutat, la Budapesta, despre legea română privind minorităţile naţionale. Secretarul de stat a dorit să afle detalii despre perspectiva aprobării, în Parlamentul României, a legislaţiei privind minorităţile naţionale.
Pe de altă parte, Szoke şi-a exprimat regretul pentru remarcile preşedintelui român referitoare la politica Ungariei faţă de minorităţi, făcute în cadrul unei conferinţe OSCE pe tema combaterii discriminării, desfăşurată la Bucureşti.
Ministerul ungar al Afacerilor Externe şi-a exprimat îngrijorarea, şi printr-un comunicat, faţă de anchetele penale din România împotriva unor membri UDMR, printre care ministrul Comunicaţiilor, Nagy Zsolt, în ceea ce priveşte motivaţia politică a acestora, relatează BBC.
"Ar fi în folosul ambelor ţări dacă implicarea politică a comunităţii maghiare la nivel naţional nu ar fi pusă în pericol de acţiuni tactice pe termen scurt", se arată în comunicatul Ministerului de Externe de la Budapesta, apreciindu-se că aceste acţiuni ar fi în contrast cu apropierea dintre România şi Ungaria după participarea UDMR la guvernări succesive.
La începutul săptămânii, preşedintele Traian Băsescu l-a suspendat din funcţie pe ministrul Comunicaţiilor, Nagy Zsolt, urmărit penal în dosarul privatizărilor în energie, în care este implicat şi fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, împreună cu doi consultanţi internaţionali.
Vicepremierul Marko Bela este cercetat într-un dosar privind drepturile de autor pentru o carte, iar alţi membri ai UDMR, printre care secretarul general adjunct al Guvernului, Attila Cseke, sunt cercetaţi pentru alocarea unor fonduri bugetare către comunităţile locale maghiare din România.