Centrul de la Thomson trebuie transformat în închisoare de maximă securitate pentru a găzdui deţinuţii care vor fi deferiţi unui tribunal militar de excepţie şi pe cei care vor fi plasaţi în detenţie nelimitată, fără proces, adică mai puţin de o sută de persoane în total.
La închisoarea Guantanamo, situată la o bază navală americană din Cuba, se mai află în prezent 192 de deţinuţi.
Responsabilul pentru buget al lui Obama, Peter Orszag, a afirmat că „peste 250 de milioane de dolari” vor fi necesari pentru achiziţionarea acestei închisori, alte fonduri servind la modernizarea sa.
Orszag a precizat că administraţia federală are nevoie de această închisoare, chiar dacă centrul de la Guantanamo este închis sau nu, pentru a reduce numărul deţinuţilor din închisorile americane, făcând referire la opoziţia unor congresmeni faţă de transferarea de deţinuţi de la Guantanamo pe teritoriul american în alt scop decât pentru proces.
Achiziţionarea centrului de la Thomson „este justificată chiar şi în absenţa transferurilor de la Guantanamo, deoarece Biroul Federal al închisorilor are nevoie de mai multe paturi”, a afirmat el.
Închisoarea poate găzdui până la 1.600 de deţinuţi.