Magistraţii scoţieni discută la Londra despre situaţia fostului ministru libian de Externe
Anchetatorii scoţieni vor discuta, luni, la Londra, despre situaţia fostului ministru libian de Externe, Moussa Koussa, bănuit de implicare în comiterea atentatului din 1988 de la Lockerbie, soldat cu moartea a 270 de persoane, relatează AFP.
Fostul şef al diplomaţiei libiene, aflat la Londra, nu beneficiază de imunitate, iar premierul britanic, David Cameron, a cerut poliţiei să ancheteze rolul jucat de acesta în atentatul comis în decembrie 1988 la bordul unui avion Boeing 747 al companiei PanAm.
Magistraţii care au anchetat cazul în Scoţia şi reprezentanţii poliţiei din zona Lockerbie intenţionează să discute cu diplomaţii britanici despre acest caz, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe.
Moussa Koussa, fost director al serviciilor secrete libiene şi fost membru al cercului de apropiaţi al liderului libian Mouammar Kadhafi, a părăsit regimul de la Tripoli şi se află, începând de miercuri, în Marea Britanie.
Justiţia scoţiană a anunţat încă de joi că intenţionează să-l interogheze pe Koussa, bănuit că a fost implicat în atentat.
Singura persoană condamnată pentru comiterea atacului, Abdelbaset al-Megrahi, a fost eliberată în august 2009, din motive umanitare, după ce fusese diagnosticat cu cancer de prostată, iar medicii au apreciat că mai are numai trei luni de trăit. La mai mult de un an şi jumătate după revenirea triumfală în Libia, acesta se află încă în viaţă.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:58
Coronavirus: 92 de cazuri noi, în scădere cu 9,8% faţă de săptămâna anterioară
-
astăzi, 11:55