Prima pagină » Știri externe » Mahmoud Abbas, pregătit să continue negocierile de pace dacă acestea vor viza trasarea frontierelor

Mahmoud Abbas, pregătit să continue negocierile de pace dacă acestea vor viza trasarea frontierelor

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas s-a declarat marţi pregătit să continue negocierile de pace cu Israelul dacă acestea vor viza trasarea frontierelor, relatează AFP.
Mahmoud Abbas, pregătit să continue negocierile de pace dacă acestea vor viza trasarea frontierelor

„De la crearea Israelului, nimeni nu cunoaşte frontierele. Suntem hotărâţi să ne aflăm frontierele noastre şi ale lor, altfel nu va exista pace”, a declarat Abbas la Ramallah, în Cisiordania.

„Dacă vrem să continuăm negocierile, prizonierii trebuie eliberaţi (…). Noi vom merge la negocieri în baza unei încetări a colonizării”, a precizat Abbas.

Negocierile de pace au fost suspendate la 24 aprilie de Guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu, a doua zi după semnarea unui nou acord de reconciliere între Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) a lui Mahmoud Abbas şi mişcarea Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, care nu recunoaşte Israelul.

Acordul încheiat la 23 aprilie la Gaza, reluând termenii unor acorduri de reconciliere semnate în urmă cu trei ani, prevede formarea unui Guvern de tranziţie de consens naţional alcătuit din personalităţi independente, fără mandat politic, potrivit semnatarilor.

În vederea reluării negocierilor, Netanyahu a cerut ca Hamas să recunoască statul Israel, sau ca Abbas să renunţe la reconcilierea naţională cu mişcarea islamistă.