Mahmoud Ahmadinejad: Arme americane, folosite împotriva manifestanţilor din lumea arabă

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a afirmat că armele folosite de "dictatori" împotriva manifestanţilor în lumea arabă au fost "cumpărate de la Statele Unite", potrivit agenţiei Fars, relatează AFP.

Urmărește
10 afișări

"Dictatorii care îşi ucid poporul nu sunt capabili să producă nici cel mai mic lucru şi folosesc arme cumpărate de la Statele Unite şi de la aliaţii lor pentru a ucide oameni", a declarat el.

"Statele Unite şi aliaţii lor trebuie să explice de ce au impus dictaturi timp de 30 sau 40 de ani popoarelor din regiune", a adăugat preşedintele iranian, care s-a exprimat la inaugurarea unei uzine din regiunea Teheran.

Ahmadinejad s-a referit la mişcările de contestare din lume arabă care afectează în prezent Tunisia, Libia, Bahrain, Oman sau Yemen.

Iranul, afectat de mai multe luni de manifestaţii repetate după realegerea contestată a preşedintelui Ahmadinejad în iunie 2009, a fost din nou teatrul a două reuniuni ale opoziţiei, în februarie, în mai multe oraşe mari, pentru prima dată într-un an, în pofida interdicţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici