Potrivit surselor citate, cel puţin şase deputaţi PdL nu vor mai vota alături de colegii lor pentru viitoarele măsuri propuse de premierul Berlusconi.
Această manevră, într-o Cameră a Deputaţilor în care Guvernul are o majoritate fragilă, pare să semnaleze sfârşitul erei Berlusconi, informează Wall Street Journal.
„Majoritatea lui Berlusconi a dispărut”, afirmă un politician din cadrul partidului premierului italian, sublinind că şi alţi membri importanţi ai formaţiunii se vor alătura grupului.
Această situaţie intervine în contextul unei perioade delicate pentru zona euro, Italia fiind supusă presiunilor pentru adoptarea unui plan de relansare economică.
Cabinetul Berlusconi are o majoritate solidă în Senat, dar beneficiază de o susţinere fragilă în Camera Deputaţilor.