Mai mult de 800 de persoane executate în Coasta de Fildeş începând din noiembrie – FIDH

Publicat: 02 04. 2011, 21:33
Actualizat: 06 11. 2012, 13:59

„FIDH confirmă producerea unor masacre în oraşul Duékoué din vestul ţării, unde, după al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, au fost executate mai mult de 800 de persoane. Mărturiile confirmă execuţii ale unor persoane, aparţinând în principal etniei Guéré, la 29 martie 2011, în cartierul Carrefour”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Important centru strategic aflat în vestul Coastei de Fildeş, Duékoué este controlat începând de marţi de forţele preşedintelui recunoscut de comunitatea internaţională, Alassane Outtara, după două zile de confruntări cu militarii şi miliţienii loiali fostului preşedinte Laurent Gbagbo, care refuză să renunţe la putere.

„Primim informaţii regulate din partea surselor noastre, care indică faptul că execuţiile continuă”, a declarat Florent Geel, reprezentant al biroului pentru Africa al FIDH. „Conform acestor surse, începând de marţi, persoane înarmate au pătruns în cartierele oraşului, au separat bărbaţii de femei şi au comis noi execuţii. Este vorba despre una sau două bande înarmate, controlate de Forţele republicane din Coasta de Fildeş” (FRCI), care îl susţin pe Outtara, a adăugat Geel.

Şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a apreciat vineri seară la „cel puţin 800” numărul persoanelor ucise marţi în cursul violenţelor intercomunitare din Duékoué.

În urma unei ofensive desfăşurate în cursul acestei săptămâni, forţele loiale lui Alssane Outtara au preluat controlul asupra celei mai mari părţi a ţării, cu excepţia bastioanelor din capitala Abidjan ale lui Gbagbo.