„Le spun manifestanţilor că, dacă noi nu discutăm, dacă nu încercăm să gestionăm circumstanţele schimbătoare în care ne aflăm, nu există soluţie”, a spus Biden, la înceheierea unui summit al guvernelor „progresiste”, desfăşurat la Vina del Mar, în Chile.
„Statu-quo-ul nu este o opţiune. Lucrurile se vor schimba, fie că vrem, fie că nu”, a adăugat el, într-o conferinţă de presă susţinută alături de mai mulţi şefi de stat şi de guvern de centru-stânga, printre care s-a numărat şi premierul britanic Gordon Brown, gazda summitului G20 de joi de la Londra.
Joe Biden şi-a exprimat speranţa că manifestanţii „vor acorda o şansă” guvernanţilor. „Sperăm că ne vor asculta când le vom spune că vom pleca de la summitul G20 cu propuneri şi măsuri concrete, pentru condiţii de viaţă mai bune, nu mai rele, în întreaga lume”, a spus el.
Câteva zeci de mii de persoane au demonstrat sâmbătă în marile oraşe europene, exprimându-şi ostilitatea faţă de summitul G20.