Prima pagină » Știri externe » UNICEF: „Jumătate din copiii ucraineni au fost strămutaţi”

UNICEF: „Jumătate din copiii ucraineni au fost strămutaţi”

O lună de invazie rusească în Ucraina. Jumătate din copiii ucraineni au fost mutaţi, potrivit UNICEF. „Este o situaţie pe care nu am mai văzut-o până acum şi este aproape imposibil de gestionat", spune purtătorul de cuvânt al UNICEF.
UNICEF:

„Este halucinant”, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder.

„De la începutul războiului, în urmă cu o lună, unul din doi copii a trebuit să îşi părăsească locuinţele”, a afirmat acesta.

„Este o situaţie pe care nu am mai văzut-o până acum şi este aproape imposibil de gestionat”, a mai spus Elder.

Elder a declarat că UNICEF încearcă să aducă în ţară pături, generatoare, provizii medicale şi truse pentru mamele care nasc.

„Dacă războiul nu se opreşte, dacă atacurile nediscriminatorii nu încetează, vom vedea mai mulţi copii smulşi din casele lor”, a spus el.