Planul prevede autorizarea vânzării a zeci de bomabardiere de vânătoare, de tip F-15, şi a trei tipuri de elicoptere, între care 70 de tip Apache şi 72 de tip Black Hawk, a anunţat Andrew Shapiro, subsecretar de stat însărcinat cu Afaceri Politico-militare.
El a precizat că această vânzare „nu ar trebui să depăşească (valoarea) de 60 de miliarde” de dolari. În cazul realizării contractului, aceasta va fi cea mai mare vânzare de arme din istoria Statelor Unite.
Acordul permite vânzarea a 84 de avioane de tip F-15 noi şi modernizarea altor 70.
Livrarea de arme va fi eşalonată pe o perioadă de 15 până la 20 de ani.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Philip Crowley, a justificat, în septembie, cooperarea militară cu Riyadhul, prin „îngrijorările de înţeles ale Arabiei Saudite şi altor ţări, cu privire la emergenţa Iranului”.
Congresul are posibilitatea să amendeze şi să întârzie acest acord. Andrew Shapiro a declarat că nu se aşteaptă la o opoziţie din partea Israelului faţă de acest contract militar.