Mai multe sate au fost distruse şi 16 persoane rănite, în urma unui cutremur, în Iran

Publicat: 05 01. 2011, 14:17
Actualizat: 06 11. 2012, 18:26

Cutremurul a avut loc la ora locală 9.25 (7.55, ora României), în regiunea Ardakan din provincia Fars, a declarat Hamid Taghzadeh, un oficial local, citat de agenţia Mehr.

„Şaisprezece persoane au fost rănite, iar în 17 sate s-au produs pagube, între şase şi zece dintre ele fiind distruse”, a declarat Taghzadeh. În aceste sate se află case construite, în majoritatea cazurilor, din cărămidă de pământ.

Cel puţin cinci replici au avut loc după cutremur, care a fost resimţit inclusiv în capitala proviniciei, Chiraz.

Iranul, situat deasupra mai multor falii terestre, este afectat frecvent de cutremure.

La 21 decembrie, şapte persoane au fost ucise, iar câteva sute au fost rănite, într-un cutremur cu magnitudinea de 6,5, care a distrus aproximativ 20 de sate în regiunea Sahraj (sud-est). Cutremurul a fost resimţit până în provincia vecină, Sistan-Balucistan, la frontiera cu Pakistanul.

În septembrie, provincia Fars a fost afectată de un cutremur, în care o persoană a fost ucisă, iar alte trei au fost rănite.

Ultimul cutremur major înregistrat în Iran, la 26 decembrie 2003, s-a soldat cu 31.000 de morţi, la Bam (sud-est), victimele reprezentând aproape un sfert din populaţia oraşului. Acest cutremur, cu magnitudinea de 6,3, a distrus citadela antică de paiantă a oraşului.