Mai mulţi cetăţeni europeni, eliberaţi din hotelul Oberoi

Autorităţile din Grecia, Franţa şi Italia au anunţat eliberarea mai multor cetăţeni ai acestor ţări, surprinşi în hotelul Oberoi/Trident în momentul atentatelor de la Bombay.

Urmărește
29 afișări
Imaginea articolului Mai mulţi cetăţeni europeni, eliberaţi din hotelul Oberoi

Mai mulţi cetăţeni europeni, eliberaţi din hotelul Oberoi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Doi cetăţeni greci care fuseseră reţinuţi la hotelul Oberoi/Trident Bombay sunt "liberi, sănătoşi şi în siguranţă", a declarat vineri Ministerul elen de Externe.

Autorităţile elene au demarat procedurile pentru a asigura întoarcerea compatrioţilor lor, un bărbat şi o femeie, a adăugat Ministerul într-un comunicat.

Cel puţin 93 de persoane, majoritatea cetăţeni străini, au fost eliberaţi vineri din acest hotel în urma intervenţiei poliţiei şi armatei, la circa 36 de ore după atacul extremiştilor islamişti care au luat zeci de ostatici.

Potrivit aceleiaşi surse, cei doi cetăţeni greci fuseseră blocaţi în camera de hotel, dar au ţinut legătura cu însărcinatul cu afaceri elen.

Autorităţile au anunţat că sunt pregătite să trimită un avion de tip C-130, dacă va fi nevoie, pentru a evacua răniţii din Bombay.

Cinci cetăţeni italieni, printre care şi un copil, care erau blocaţi în hotelul Oberoi/Trident din Bombay, au fost eliberaţi vineri dimineaţa, în timp ce alţi doi cetăţeni sunt în continuare în interior, potrivit unităţii de criză a Ministerului italian de Externe.

Doi cetăţeni italieni sunt în continuare închişi în debaraua în care s-au ascuns la începutul atacului, miercuri seara, potrivit agenţiei Ansa.

Ministerul a anunţat joi dimineaţa că printre victime se află un cetăţean italian, Antonio de Lorenzo, originar din Livorno (nord-vest).

Pe de altă parte, un echipaj al companiei Air France împreună cu alţi 20 de cetăţeni francezi au fost "recuperaţi" în siguranţă de către autorităţile consulare franceze, a declarat ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, citat de postul de radio France Inter.

"Am recuperat echipajul Air France şi circa 20 de (cetăţeni) francezi, care au fost transferaţi la consulat (...) şi sunt în siguranţă", a precizat ministrul.

Autorităţile franceze nu au însă certitudinea pentru moment că au fost recuperaţi toţi compatrioţii lor, în condiţiile în care la Bombay schimburile de focuri continuă, a adăugat Kouchner. În urma verificării spitalului din Bombay, nu există cetăţeni francezi printre răniţi, a adăugat acesta.

Eliberarea celor 15 membri ai echipajului Air France a fost anunţată şi de ambasadorul Franţei în India, Jerome Bonnafont. "Această operaţiune tocmai s-a încheiat", a precizat diplomatul citat de postul de radio RTL. El a adăugat că se află la faţa locului, pentru a-i întâmpina.

Bernard Kouchner a precizat de asemenea că cetăţenii francezi ar putea fi repatriaţi cu un avion medical trimis la Bombay de autorităţile franceze.

Potrivit ultimului bilanţ, atentatele de la Bombay s-au soldat cu 130 de morţi, dintre care şapte străini, şi circa 300 de răniţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici