Mai mulţi deţinuţi talibani au fost eliberaţi în schimbul celor doi jurnalişti francezi - talibani
Mai mulţi deţinuţi talibani au fost eliberaţi în schimbul celor doi jurnalişti francezi, Herve Ghesquiere şi Stephane Taponier, au anunţat joi, într-un comunicat, rebelii talibani, fără să precizeze numărul celor eliberaţi, relatează AFP.
Cei doi francezi au fost eliberaţi miercuri, în districtul Kapisa, la nord-est de capitala afgană, Kabul, după ce au fost ţinuţi în captivitate timp de 18 luni de către un grup de insurgenţi talibani.
"Pentru a permite eliberarea a doi jurnalişti francezi, capturaţi în urmă cu 18 luni de combatanţi din cadrul Emiratului islamic din Afganistan (EIA, comandamentul taliban - n.r.) în provincia Kapisa, EIA a impus condiţiile sale autorităţilor franceze", a precizat, în acest comunicat, un purtător de cuvânt al rebelilor, Zabihullah Mujahid.
După mai multe negocieri, "Franţa a fost, în final, direcţionată să accepte condiţiile EIA şi să consimtă la eliberarea unui (anumit) număr de comandanţi mujahedini, în schimbul eliberării jurnaliştilor", a declarat Mujahid.
"Cu binecuvântarea lui Allah, comandanţii mujahedini au fost eliberaţi, dar şi deţinuţii (jurnalişti)", a adăugat purtătorul de cuvânt.
"În materie de schimb de deţinuţi, eliberarea acestor mujahedini este un succes foarte mare şi îi felicităm pe toţi mujahedinii, mai ales pe cei din Kapisa, dar şi pe cei care au fost eliberaţi şi ne rugăm lui Allah pentru eliberarea, în deplină sănătate, a tuturor combatanţilor noştri care se află, în continuare, în mâinile inamicului", conchide purtătorul de cuvânt al talibanilor.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului