Mai mulţi eurodeputaţi se pronunţă împotriva reintroducerii controalelor în interiorul Schengen

Mai mulţi eurodeputaţi s-au pronunţat, în cadrul unei dezbateri la sediul PE din Strasbourg , împotriva reintroducerii controalelor temporare la frontierele din interiorul Spaţiului Schengen, germanul Manfred Weber subliniind că aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu trebuie amânată.

Urmărește
196 afișări
Imaginea articolului Mai mulţi eurodeputaţi se pronunţă împotriva reintroducerii controalelor în interiorul Schengen

Mai mulţi eurodeputaţi se pronunţă împotriva reintroducerii controalelor în interiorul Schengen

Dezbaterea a fost organizată în contextul în care Franţa şi Italia au propus reintroducerea temporară a controalelor la frontierele din Spaţiul Schengen, fiind prezenţi reprezentanţi ai CE, ai preşedinţiei ungare a UE şi eurodeputaţi.

Mulţi dintre vorbitori s-au pronunţat în favoarea limitării fluxurilor de imigraţie din afara UE, fără a fi de acord cu introducerea de controale la frontierele interne.

Eurodeputatul german Manfred Weber a subliniat că Schengen este un succes-cheie al proiectului european, subliniind că dezbaterea actuală privind posibilitatea reintroducerii controalelor nu trebuie să conducă la amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul de liberă-circulaţie. "Cetăţenii simt succesul acestui sistem în fiecare zi în care călătoresc. Vom apăra principiul sistemului Schengen", a spus Weber, conform unui comunicat al PE.

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a explicat că "libera circulaţie în Europa este la fel ca fundaţia unei clădiri - dacă baza este distrusă, întreaga structură este afectată".

"Opţiunea reintroducerii controalelor există în sistemul Schengen pentru cazuri excepţionale. Aceste excepţii trebuie să fie ultimul resort. Ţările expuse imigraţiei nu trebuie să se confrunte singure cu acest fenomen. Imigraţia este o problemă europeană şi necesită un răspuns european", a declarat Barroso.

Eurodeputatul Martin Schulz a afirmat că situaţia în care 25.000 de imigranţi trec Marea Mediterană nu este o criză, putând fi depăşită prin cooperare. Schulz a apreciat că Franţa şi Italia sunt responsabile de crearea acestei probleme: "Nu poţi suspenda drepturile cetăţenilor UE în acest fel. Se pierde spiritul european".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici