Mai mulţi membri ai Guvernului egiptean au fost înlocuiţi
Mai mulţi miniştri noi au depus jurământul marţi în cadrul remanierii guvernamentale din Egipt, la 12 zile după înlăturarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, anunţă televiziunea de stat egipteană, citată de AFP.
Unsprezece miniştri au fost înlocuiţi, inclusiv cei ai Petrolului, Culturii, Sănătăţii, Comerţului şi Turismului. Controversatul Minister al Informaţiilor a fost desfiinţat.
Yahia Elgamal, un profesor de Drept constituţional, a fost numit vicepremier, ajutându-l pe premierul Ahmad Chafic, care este cadru militar.
Ministrul de Externe, Ahmed Aboul Gheit, cel de Interne, Mahmoud Wagdi, şi cel al Finanţelor, Samir Radwan, rămân în funcţii.
Mareşalul Hussein Tantaoui rămâne ministrul Apărării. El este şi şeful Consiliului Suprem al Forţelor Armate, care a preluat puterea după demisia preşedintelui Hosni Mubarak pe 11 februarie.
Chafic şi echipa sa au fost numiţi de Mubarak cu câteva zile înainte de a fi înlăturat de la putere.
Activiştii prodemocraţie care au protestat până la căderea lui Mubarak au cerut în ultimele zile ca actualul guvern să fie înlocuit cu o echipă de tehnocraţi.
Armata egipteană, care a suspendat Constituţia şi a dizolvat Parlamentul, a promis revizuirea Constituţiei şi organizarea de alegeri parlamentare şi prezidenţiale.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


