Majoritatea pakistanezilor contestă raidul american în care a fost ucis Osama ben Laden

Majoritatea pakistanezilor se opun operaţiunii militare americane care a condus la eliminarea lui Osama ben Laden şi o majoritate extinsă este îngrijorată de rolul Statelor Unite în lume şi de direcţia în care se îndreaptă ţara lor, se arată într-un sondaj publicat marţi.

Urmărește
383 afișări
Imaginea articolului Majoritatea pakistanezilor contestă raidul american în care a fost ucis Osama ben Laden

Majoritatea pakistanezilor contestă raidul american în care a fost ucis Osama ben Laden (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ancheta, realizată de institutul american de cercetare Pew, arată că puţini pakistanezi susţin Al-Qaida dar că mare parte dintre ei recunosc că s-au temut de repercusiuni după eliminarea liderului organizaţiei de către un comando american la 2 mai, în oraşul Abbottabad.

Numai 10 la sută dintre persoanele chestionate susţin că au aprobat această operaţiune, faţă de 63 la sută care au contestat-o, potrivit institutului de sondaje.

Circa 8 la sută dintre pakistanezi afirmă că au încredere în preşedintele american Barack Obama, în modul în care acesta administrează afacerile internaţionale, ceea ce reprezintă un nivel de popularitate la fel de scăzut ca cel al lui George W. Bush în ultimul an de mandat.

Pakistanul, care într-o primă fază a fost favorabil talibanilor afgani, a devenit partener de primă linie pentru Statele Unite după atentatele din 11 septembrie 2001.

Sondajul arată, de asemenea, o viziune mai degrabă negativă a pakistanezilor faţă de rivalul lor istoric, India, deoarece 57 la sută dintre respondenţi consideră această ţară ca principala ameninţare pentru Pakistan.

Potrivit sondajului, 92 la sută dintre pakistanezi sunt nemulţumiţi de direcţia în care se îndreaptă ţara lor şi se tem că situaţia economică se va înrăutăţi în anii următori. Ancheta arată totuşi o susţinere foarte mare faţă de armată (79 la sută), care îşi păstrează influenţa în pofida criticilor primite după moartea lui ben Laden.

Institutul de cercetare Pew a desfăşurat sondajul pe un eşantion de 3.221 de pakistanezi, dar nu a putut ajunge în unele zone din ţară (15 la sută) din motive de securitate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici