Malala Yousafzai, primită de Barack şi Michelle Obama la Casa Albă

Publicat: 12 10. 2013, 07:28
Actualizat: 29 04. 2020, 13:07

Fiica cea mai mare a cuplului Obama, Malia, de asemenea a fost prezentă la această întalnire.

„Statele Unite se alătură oamenilor din Pakistan pentru a celebra curajul Malalei şi hotărârea ei de a promova dreptul tuturor fetelor de a merge la şcoală şi de a realiza propriile dorinţe”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat, adăugând „salutăm eforturile Malalei pentru realizarea acestor dorinţe”.

Adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai, care militează pentru dreptul la educaţie, a obţinut miercuri prestigiosul Premiu Saharov al Parlamentului European, a anunţat preşedintele PE, Martin Schulz. Preşedinţii grupurilor politice din PE au ales în unanimitate să îi ofere acest premiu tinerei care, în urmă cu un an, a fost ţinta unui atentat comis de talibani din cauza faptului că a militat în favoarea educaţiei fetelor.

La 9 octombrie 2012, adolescenta a supravieţuit în urma unui atac al talibanilor, la Mingora, oraş din Valea Swat, în nord-vestul Pakistanului, unde în perioada 2007-2009 insurgenţii au impus versiunea lor radicală a legii islamice.