Mama băiatului dispărut în 2010 la Sulina acuză statul moldovean de trafic de persoane - presă
Veronica Ciobanu, mama băiatului de 15 ani dispărut în vara anului 2010, în timp ce se afla în tabără la Sulina, în România, acuză autorităţile Republicii Moldova, în special Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), de trafic de persoane, relatează Infotag, în pagina electronică.
Ea a menţionat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că fiul său minor a plecat la tabără cu un grup de copii şi tineri, în urma unei oferte făcute ministerului de Guvernul României.
"Potrivit unor declaraţii ale martorilor, copilul s-ar fi înecat în gura de vărsare a Canalului Sulina. Declaraţiile lor însă sunt foarte contradictorii - unii spun că a venit un val şi l-a luat, alţii că au încercat să-l aducă în spate la mal, ceilalţi că l-au văzut la 500 de metri de mal strigând după ajutor, alţii că au auzit că s-a înecat", a spus mama băiatului, care nu crede în versiunea înecului.
Potrivit acesteia, persoanele care se îneacă, mai devreme sau mai târziu, ajung la suprafaţă sau sunt aduse la mal de curenţi.
"Până în prezent, copilul meu nu a fost găsit. Am solicitat în repetate rânduri ajutorul autorităţilor R.Moldova pentru a afla adevărul despre soarta fiului, însă acestea m-au tratat cu indiferenţă şi brutalitate, fiind insultată şi învinuită chiar de moartea fiului. Însuşi ministrul Ion Ciobanu a spus: «Ştiţi ce doamnă, nu mai umblaţi aşa. Dacă-o fi să-l găsim, îl găsim. Mai aveţi un copil, îngrijiţi-vă de el»", a declarat femeia, precizând că a fost tratată cu aceeaşi atitudine de mai mulţi procurori.
Veronica Ciobanu susţine că această atitudine o face să creadă că "fiul ei a fost traficat", iar vinovate sunt autorităţile statului.
Avocatul femeii, Tudor Ciorap, a menţionat că iniţial Procuratura Generală a deschis dosar penal pe numele a trei instructoare de grup, pentru neglijenţă în serviciu. Ulterior, dosarul a fost transmis Procuraturii Municipale, care la începutul lunii martie a încetat urmărirea penală, fără a explica motivele acestei decizii.
"Procurorii din R.Moldova susţin versiunea înecului. În aceste condiţii, potrivit legislaţiei R.Moldova, dacă după şase luni cadavrul nu este găsit, statul este obligat să elibereze certificat de deces. Noi am depus demers în acest sens la judecătoria Străşeni. După ce obţinem acest certificat, vom pune întrebarea cine se face vinovat de moartea copilului", a spus avocatul, precizând că va cere pedepsirea responsabililor.
Întrebat dacă procurorii moldoveni au mers la locul dispariţiei pentru a investiga cazul, avocatul a precizat că, deşi a făcut în repetate rânduri solicitări în acest sens, nici un procuror nu a plecat în România. "Nu cunoaştem în baza căror motive ei susţin versiunea înecului. Mai mult decât atât, ei nici măcar nu au solicitat rezultatele investigaţiilor din România", a spus Tudor Ciorap.
Potrivit lui, autorităţile din România nu cred în versiunea expusă de partea moldovenească. "Ei au deschis dosar de căutare a tânărului. În procesul de căutare au fost implicaţi 185 de poliţişti de frontieră, elicoptere, scafandri, care nu au găsit băiatul", a explicat avocatul, precizând că în România investigaţiile continuă, spre deosebire de R.Moldova.
Veronica Ciobanu a menţionat că va merge până la capăt pentru a afla adevărul despre fiul său şi, dacă va fi cazul, va ajunge până la CEDO.
Şeful serviciului de presă al Ministerului Tineretului şi Sportului, Ghenadie Vasilache, a calificat acuzaţiile de trafic de persoane drept aberaţii, precizând că MTS nu a fost implicat niciodată în afaceri dubioase. "După ce va reveni din deplasare, ministrul Ion Ciobanu va face personal o declaraţie vizavi de acest caz", a adăugat el.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului