Un comitet consultativ de experţi a votat joi recomandarea de autorizare de urgenţă în Statele Unite a vaccinului Covid-19 al companiei Moderna, deschizând calea pentru administrarea primelor dozelor încă din acest weekend, relatează
Le Figaro.
După această opinie fără caracter obligatoriu, decizia va reveni Agenţiei SUA pentru Medicamente (FDA) care ar trebui să intervină foarte repede şi ar face din Moderna al doilea vaccin autorizat într-o ţară occidentală. Avizul a fost dat cu 20 de voturi pentru, niciunul împotrivă şi cu o singură abţinere. Întrebarea adresată a fost: „Pe baza tuturor dovezilor ştiinţifice disponibile, beneficiile vaccinului Coverna-19 Moderna sunt mai mari decât riscurile utilizării acestuia la persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste?”
De asemenea, şeful FDA a declarat că agenţia sa se va mişca rapid pentru a autoriza vaccinul Moderna, permiţând companiei să înceapă transportul a milioane de doze, notează
BBC.
Răspunsul vine la câteva zile după ce SUA au început cea mai mare campanie de imunizare odată cu lansarea vaccinului Pfizer / BioNTech.
Reacţii alergice ale vaccinului
După recomandarea aceluiaşi comitet de a autoriza vaccinul de la Pfizer / BioNTech, FDA i-a dat undă verde a doua zi. La fel ca şi în cazul celui realizat de Pfizer, vaccinul nu va fi recomandat persoanelor care pot dezvolta reacţii alergice.
Ambele vaccinuri se bazează pe o nouă tehnologie, ARN mesager, iar reacţiile alergice au fost observate la două persoane care au primit vaccinul de la Pfizer în Marea Britanie şi alte două în SUA.
Moderna, o companie de biotehnologie din Massachusetts, a depus cererea de autorizare de urgenţă în urmă cu doar două săptămâni şi jumătate. Ea a început să lucreze la vaccin în ianuarie 2019, în colaborare cu Institutele Naţionale de Sănătate (NIH) din SUA şi a primit sprijin de 2,5 miliarde de dolari din bani publici pentru a dezvolta vaccinul. Guvernul SUA a a făcut o precomandă de 200 de milioane de doze de vaccin Moderna (100 de milioane de la Pfizer).