„Alegerea este acum între regim şi popor”, au strigat manifestanţii, adresându-se militarilor aflaţi în piaţa Tahrir.
Unii dintre protestatari au scandat „Jos Mubarak” şi „Pleacă, pleacă”, în timp ce alţii au agitat pantofi în direcţia ecranului pe care au urmărit intervenţia televizată de joi seară a lui Mubarak. O parte dintre protestatari au lansat un apel la declanşarea unei greve generale în Egipt.
Sloganurile scandate de manifestanţi au devenit tot mai violente după discursul preşedintelui, urmat la scurt timp de o intervenţie a lui Omar Suleiman, care a preluat prerogativele prezidenţiale.
„Până la Palatul prezidenţial, ne îndreptăm, milioane de martiri”, au scandat manifestanţii.
În Piaţa Tahrir, devenită simbol al mişcării de contestare declanşate la 25 ianuarie, zeci de mii de egipteni s-au adunat joi seară pentru a urmări intervenţia televizată a lui Mubarak, sperând că acesta îşi va anunţa demisia.
Deşi acesta a vorbit despre un transfer de putere, el a precizat că va rămâne în funcţie până în septembrie şi că vrea să moară în Egipt.
Suleiman le-a cerut manifestanţilor să revină acasă, în timp ce demonstranţii au scandat „Nici Mubarak, nici Suleiman”.
Mii de protestatari ocupă piaţa Tahrir din 28 ianuarie, cerând reforme democratice şi înlăturarea de la putere a regimului condus de Hosni Mubarak.