Manifestaţie antiguvernamentală în sudul Serbiei

Câteva mii de persoane, aproximativ 7.000, potrivit poliţiei, au participat, sâmbătă, la Leskovaţ, în sudul Serbiei, la un miting organizat la iniţiativa opoziţiei cu scopul de a cere alegeri legislative anticipate, a anunţat agenţia Beta, citată de AFP.

Urmărește
3 afișări

Manifestaţia, organizată de Partidul sârb al Progresului (SNS, opoziţia naţionalistă), se înscrie în cadrul unei serii de demonstraţii care urmează să se încheie cu un miting de anvergură, la 16 aprilie, la Belgrad.

Preşedintele SNS, Tomislav Nikolici, le-a cerut autorităţilor sârbe să angajeze negocieri asupra convocării alegerilor anticipate, înainte de această ultimă manifestaţie.

"Dacă nu ne vorbeşti până sâmbăta viitoare, atunci să taci", a declarat el, în faţa manifestanţilor, adresându-se preşedintelui sârb, Boris Tadici.

Serbia este un "vapor care se scufundă", ţara este afectată de corupţie, Partidul Democratic (DS), al preşedintelui Tadici, dovedindu-se incapabil să apropie ţara de Uniunea Europeană (UE), a continuat Nikolici.

"Noi dispunem, deja, de peste 50 la sută din susţinerea poporului. Nu pentru că suntem atât de buni, ci pentru că ei (Guvernul) sunt atât de proşti", a adăugat el, cerându-le manifestanţilor să vină la Belgrad, sâmbăta viitoare.

Câteva zeci de mii de persoane au participat, în centrul Belgradului, la 5 februarie, la un miting care a acuzat Guvernul de corupţie, învinovăţindu-l pentru situaţia economică proastă din ţară.

Alegerile legislative urmează să aibă loc în mai 2012, dar SNS cere un scutin anticipat, subliniind că nemulţumirea populaţiei este, în prezent, puternică, din cauza inflaţiei şi ratei importante a şomajului.

În 2010, în Serbia, inflaţia s-a ridicat la 10,3 la sută, iar nivelul şomajului este, în prezent, de 19,2 procente.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici