Manifestaţie în Israel, împotriva presiunilor americane privind colonizarea

Publicat: 28 07. 2009, 13:20
Actualizat: 06 11. 2012, 09:25

"Oamenii ne spun că este imposibil să ne împotrivim presiunii americane; nu există o minciună mai mare", a scandat liderul Consiliului comunităţilor evreieşti din Iudeea, Samaria şi Fâşia Gaza, Dani Dayan, care a organizat acest protest.

Manifestaţia a coincis cu vizita în Israel a emisarului american George Mitchell.

Guvernul lui Netanyahu ar trebui să-şi respecte promisiunile electorale cu privire la sprijinirea coloniilor, decât să-şi onoreze obligaţiile faţă de Statele Unite, a precizat Dayan.

Potrivit Jerusalem Post, demonstranţii au afişat pancarte cu mesajul "Da indepenenţei israeliene! Nu cererilor americane!" sau "Israelul nu va fi împărţit".