- Home
- Externe
-
CAIRO, (13.08.2012, 06:31)
- Valentin Vidu - Mediafax ,
Manifestaţie la Cairo pentru sărbătorirea deciziilor preşedintelui egiptean cu privire la armată
Mii de simpatizanţi islamişti sărbătoreau duminică seara în Piaţa Tahrir din Cairo anunţarea îndepărtării ministrului Apărării, mareşalul Hussein Tantawi, şi consolidarea puterilor preşedintelui Mohamed Morsi.

Manifestaţie la Cairo pentru sărbătorirea unor decizii ale preşedintelui egiptean cu privire la armată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Poporul susţine decizia preşedintelui", scanda mulţimea după anunţarea trecerii în rezervă a lui Tantawi, ministru al Apărării de aproximativ 20 de ani şi şeful de facto al statului în perioada de la îndepărtarea de la putere a lui Hosni Mubarak, în februarie 2011, şi alegerea lui Morsi, în iunie.
"Mareşale, spune adevărul, Morsi te-a destituit sau nu?", scandau ironic alţi manifestanţi, referindu-se la motivul oficial al înlocuirii acestuia în cadrul Guvernului, prezentat în mod oficial ca o trecere în rezervă.
Printr-o decizie surprinzătoare, Morsi a decis totodată să anuleze o "declaraţie constituţională" din iunie, prin care Consiliul Suprem al Forţelor Armate (CSFA), la vremea respectivă aflat la conducerea ţării, şi-a atribuit puterea legislativă, cedând-o pe cea executivă preşedintelui-ales.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe