Manifestaţie la Kiev împotriva politicii "antiucrainene" a lui Viktor Ianukovici

O mie de susţinători ai opoziţiei proocidentale au manifestat marţi în centrul Kievului împotriva politicii "antiucrainene" a preşedintelui Viktor Ianukovici.

Urmărește
12 afișări
Imaginea articolului Manifestaţie la Kiev împotriva politicii "antiucrainene" a lui Viktor Ianukovici

Manifestaţie la Kiev împotriva politicii "antiucrainene" a lui Viktor Ianukovici (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Azi, duşmanul principal al Ucrainei este echipa antiucraineană a lui Ianukovici", a afirmat Iulia Timoşenko, unul dintre liderii opoziţiei şi fost prim-ministru, învinsă la prezidenţialele din februarie de actualul şef de stat.

Timoşenko l-a acuzat pe preşedinte, care conduce o politică de apropiere de Rusia, că reduce importanţa limbii şi culturii ucrainene în beneficiul celor ruse. "Ei îi umilesc pe toţi ucrainenii!", a spus ea, în faţa unei mulţimi reunite lângă Parlament.

Fostul premier a atacat şi recenta decizie a Guvernului de a mări cu 50 la sută preţul gazului pentru locuinţe şi de a creşte vârsta de pensionare pentru femei de la 55 la 60 de ani, măsuri luate în scopul de a obţine asistenţă financiară de la Fondul Monetar Internaţional.

Puterea "transferă povara problemelor economice pe umerii voştri", a adăugat Timoşenko.

Manifestaţia s-a desfăşurat în condiţiile unei supravegheri din partea poliţiei mult mai vizibile decât la alte manifestaţii organizate în timpul mandatului lui Viktor Iuşcenko, predecesorul proocidental şi mai liberal al preşedintelui actual.

Sute de poliţişti au oprit circulaţia şi aproape au blocat, prin bariere metalice, accesul pietonilor în cartierele vecine clădirii Parlamentului.

Poliţia a separat opozanţii de cele câteva sute de susţinători ai lui Ianukovici, strânşi în faţa Parlamentului cu pancarte promovând "ordinea, stabilitatea şi prosperitatea".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici