Manifestaţie la Sanaa pentru eliberarea studentei arestate în cazul coletelor-capcană
Autorităţile yemenite au anunţat sâmbătă seara că au arestat o femeie, după ce au descoperit numărul său de telefon mobil în borderourile coletelor adresate unor lăcaşuri de cult evreieşti din Chicago, interceptate pe aeroporturi din Dubai şi din Marea Britanie.
Purtând banderole care făceau apel la eliberarea tinerei, peste 500 de studenţi ai Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii din Sanaa au defilat în campus.
„Unde este justiţia, unde este securitatea? Eliberaţi-o pe Hanane”, scandau studenţii, între care figurau şi tinere ce purtau vălul integral.
Femeia arestată, Hanane al-Samaui, în vârstă de 22 de ani, este studentă în anul cinci la Facultatea de Inginerie, potrivit organizaţiei yemenite de apărare a drepturilor omului Hood. Mama acesteia, în vârstă de 45 de ani, a fost reţinută odată cu ea.
„Hanane nu are legături cu nici o organizaţie şi nu avea activităţi politice, nefiind nici deosebit de religioasă. Este o studentă sârguincioasă”, a afirmat Zaynab, unul dintre colegii săi.
Organizaţia Hood şi-a exprimat îndoiala privind vinovăţia femeii.