Manifestaţie uriaşă la Phenian împotriva Coreei de Nord - KCNA

Peste 100.000 de persoane au participat luni, într-o piaţă importantă din Phenian, la un miting de protest împotriva "crimelor" comise, în opinia regimului nord-coreean, de Coreea de Sud, a anunţat agenţia nord-coreană oficială KCNA, citată de AFP.

Urmărește
7 afișări

La manifestaţie, organizată în Piaţa Kim Il-Sung, au participat oficiali de rang înalt din cadrul partidului, statului şi armatei, dar şi cetăţeni şi studenţi, potrivit KCNA.

Obiectivul mitingului a fost să "denunţe crimele comise de grupul de trădători ai lui Lee Myung-Bak", preşedintele sud-coreean, a precizat KCNA.

În faţa participanţilor s-a citit un comunicat al Comandamentului Suprem al Armatei Populare a Coreei de Nord.

Tensiunile din relaţiile între cele două Corei s-au intensificat din primăvara lui 2010. În aceste 16 luni a fost torpilată o corvetă sud-coreeană, în martie 2010, atribuită de către o anchetă internaţională Phenianului, şi a fost bombardată de către nord-coreeni o insulă sud-coreeană, în noiembrie. Cele două incidente grave s-au soldat cu moartea a 50 de sud-coreeni.

Phenianul a anunţat, luna trecută, "ruperea" tuturor relaţiilor cu Seulul, care cere să primească scuze pentru ceea ce s-a întâmplat în 2010.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici