- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Manifestaţii fără precedent în Rusia, de la venirea la putere a lui Putin: Zeci de mii de persoane contestă rezultatul alegerilor - FOTO
Circa 20.000 de manifestanţi, conform poliţiei, şi 40.000, potrivit organizatorilor, s-au adunat sâmbătă în centrul Moscovei pentru a denunţa rezultatul alegerilor parlamentare câştigate de partidul Rusia Unită, condus de premierul Vladimir Putin.
Manifestaţii fără precedent în Rusia, de la venirea la putere a lui Putin: Zeci de mii de persoane contestă rezultatul alegerilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit unei surse din cadrul poliţiei citată de agenţia Itar-Tass, numărul protestatarilor era de 20.000 la ora 15.00 (13.00, ora României).
La rândul său, unul dintre liderii mişcării de opoziţie Solidarnost, Ilia Ponomarev, a afirmat că 40.000 de persoane au venit în Piaţa Bolotnaia, iar încă 10.000 sunt aşteptate.
Municipalitatea a autorizat un miting de 30.000 de persoane în această zonă din centrul Moscovei unde sunt mobilizate impresionante forţe de ordine.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
Proteste şi la Sankt Petersburg
Aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat, sâmbătă, în oraşul rus Sankt-Petersburg pentru a contesta rezultatele alegerilor legislative câştigate de partidul premierului Vladimir Putin.
"Sunt circa 10.000 de persoane", a declarat un oficial din cadrul poliţiei prezent în Piaţa Pionnierskaia.
"Rusia va fi liberă" şi "Putin este un hoţ", scandau manifestanţii. Cel puţin cinci persoane au fost reţinute.
Mii de persoane protestează şi în Extremul Orient rus, în cadrul zilei de mobilizare pentru denunţarea rezultatelor alegerilor desfăşurate duminica trecută.
Manifestaţiile sunt fără precedent de la venirea la putere a lui Vladimir Putin în anul 2000. Până acum, în ultima săptămână, forţele de ordine au reţinut 1.600 de protestatari la Moscova şi Sankt-Petersburg.
"Anulaţi scrutinul!", au strigat circa 500 de manifestanţi la Vladivostok. La Habarovsk, tot în Extremul Orient rus, au protestat circa 400 de persoane. Proteste similare au avut loc în mai multe oraşe din Siberia, dar şi în regiunea Urali.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.