Manual musulman din Marea Britanie: Hoţii să fie pedepsiţi prin tăierea mâinii la primul delict şi tăierea piciorului la al doilea
Elevii unor şcoli musulmane din Marea Britanie învaţă despre aplicarea pedepselor corporale prevăzute în Legea islamică (Sharia) şi că evreii pun la cale o conspiraţie pentru a conduce lumea, arată o anchetă realizată de BBC.

Manual musulman din Marea Britanie: Hoţii să fie pedepsiţi prin tăierea mâinii la primul delict şi tăierea piciorului la al doilea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Aproximativ 5.000 de elevi, cu vârste cuprinse între şase şi 18 ani, învaţă cum să aplice pedepsele din manuale, existând temerea că cei care nu cred în islam sunt condamnaţi la "focul iadului" după moarte.
Un manual adresat elevilor de 15 ani prevede ca "hoţii să fie pedepsiţi prin tăierea unei mâini după primul delict şi prin tăierea unui picior după al doilea".
"Manulalul prevede tăierea mâinii unui hoţ din dreptul încheieturii. Apoi mâna trebuie cauterizată pentru a se evita hemoragia şi moartea", se arată în ancheta BBC.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Tinerii sunt învăţaţi că persoanele cu orientări homosexuale trebuie executate prin lapidare, arse de vii sau aruncate de pe o stâncă. De altfel, elevii musulmani sunt învăţaţi că scopul principal al evreilor este să conducă lumea şi să controleze resursele.
Astfel de idei sunt promovate în cadrul Clubului şcolilor saudite din Marea Britanie şi Irlanda, iar unele dintre instituţiile de învăţământ din Londra aparţin Guvernului saudit.
Ministrul britanic al Educaţiei, Michael Gove, a declarat că nu doreşte să intervină în deciziile Guvernului saudit, "care organizează propriul sistem educaţional".
"Dar rămân convins că acest material pedagogic antisemit nu poate fi utilizat în şcoli britanice. Organismul britanic pentru inspectarea şcolilor va face un raport pe această temă", precizează ministrul britanic al Educaţiei.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului