Fostul lider cubanez aminteşte că la 18 martie s-au împlinit cinci ani de la arestarea a peste 70 de "trădători ai patriei" şi declară că "nici unul dintre mercenari (termen oficial pentru disidenţi) nu a fost torturat şi nici privat de avocat sau de proces, deşi ele (procesele) au avut un caracter sumar, prevăzut de lege dacă există un pericol de agresiune".
Fidel Castro, care s-a retras de la putere luna trecută din cauza stării sale de sănătate precare, lansase în martie 2003 o campanie împotriva disidenţilor, dispunând arestarea şi condamnarea a 75 dintre ei la pedepse de şase până la 28 de ani de închisoare, în urma unor procese sumare.
"Dacă, la un moment dat, starea lor de sănătate o cere neapărat, ei sunt puşi în libertate, fără ca exigenţele imperialismului şi ale aliaţilor să influenţeze în orice fel", a adăugat el, făcând aluzie la eliberarea condiţionată a 20 dintre deţinuţi, în ultimii ani.
"Îndemnăm Statele Unite să procedeze cu deţinuţii lor aşa cum o face Cuba. Revoluţia cere respectul suveranităţii şi nu iertarea", a conchis el.
Eliberarea deţinuţilor politici cubanezi, în jur de 240 de persoane, este una dintre cererile pe care statele occidentale le-au adresat Cubei, în materie de respectare a drepturilor omului.