Nu mai puţin de trei zboruri fără echipaj uman vor pleca zilele viitoare către Marte. Seamănă a invazie, dar motivul este altul.
Americanii, chinezii şi cei din Emiratele Arabe Unite vor să profite de fereastra de lansare care va reduce durata zborului de la nouă la şapte luni.
Dacă americanii au mai fost acolo, e o premieră pentru chinezi şi arabi iar Marte începe uşor-uşor să se aglomereze.
Primii vor decola arabii de la Centrul Spaţial din Japonia, urmaţi de chinezi, de la centrul lor spaţial şi de americani, de la Cape Canaveral.
Americanii vor duce pe Marte un nou robot, Perseverance, care va ateriza în albia unei vechi delte a unui rîu, în vreme ce chinezii vor trimite şi ei un robot, despre care n-au spus mare lucru.
Misiunea arabă va studia atmosfera marţiană, încercând să afle de ce oxigenul şi hidrogenul se pierd în spaţiu.
„Misiunea noastră ştiinţifică este să producem prima imagine globală a atmosferei marţiene”, spune Omran Sharaf, Project Manager.
„Apa nu poate exista pe Marte în formă lichidă, pentru că atmosfera a devenit prea subţire”, explică Sarah Amiri, Science Lead.
„Aceasta este contribuţia noastră la cunoaşterea universală”, spune şi Ibrahim Al Quasimi, Strategic Planner.