Karzai, instalat la putere la sfârşitul lui 2001 de puterile occidentale, după înlăturarea talibanilor de la putere, a fost ales în 2004, apoi reales în 2009, în cadrul unui scrutin afectat de fraude masive în favoarea sa, după retragerea contracandidatului său în al doilea tur de scrutin.
„Constituţia afgană nu permite nimănui să se prezinte pentru mai mult de două mandate. Nu am decis şi nu voi încerca să mă prezint la preşedinţie pentru a treia oară”, a declarat el în faţa unui grup de parlamentari, reuniţi la Palatul prezidenţial, potrivit unui comunicat.
Karzai a declarat că vrea să răspundă „zvonurilor” privind intenţia sa de modificare a Constituţiei pentru a se putea prezenta, potrivit textului.
„Pentru noi cel mai mare succes va fi că vom susţine cu toţii la preşedinţia Afganistanului o persoană care să fie acceptabilă pentru tot poporul afgan”, a adăugat el.
Fost protejat al Occidentului, preşedintele Karzai se confruntă cu o lipsă de popularitate tot mai mare şi cu relaţii extrem de tensionate cu aliaţii NATO, care îi reproşează în principal corupţia ce afectează Guvernul.