- Home
- Externe
- LONDRA, (14.02.2014, 12:26)
- Luminiţa Bogdan
Marea Britanie este ameninţată de o nouă furtună
O nouă furtună formată în Atlantic se îndrepta vineri spre Marea Britanie, ameninţând să aducă echivalentul unei luni de precipitaţii în mai multe zone din ţară, care se confruntă deja cu cea mai ploioasă iarnă din ultimii 250 de ani.
Urmărește
233 afișări
Marea Britanie este ameninţată de o nouă furtună (Imagine: Mediafax Foto / AFP)
Serviciile britanice de meteorologie au anunţat că o furtună însoţită de vânt, ploaie şi ninsori va traversa vineri dimineaţa întreaga ţară, începând cu sud-vestul Angliei.
Ploile torenţiale ar putea determina evacuarea altor 1.000 de locuinţe, a precizat Agenţia britanică de Mediu.
De asemenea, Agenţia a avertizat în legătură cu posibilitatea formării unor valuri imense pe coasta de sud a Angliei, favorizate de rafale de vânt cu o viteză de până la 128 de kilometri pe oră.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
Această nouă furtună ameninţă Marea Britanie la doar două zile după ce rafale de vânt având forţa unui uragan s-au abătut asupra ţării, provocând moartea unei persoane şi lăsând fără electricitate aproximativ 56.000 de locuinţe.
Pentru a face faţă acestor intemperii, premierul britanic David Cameron a solicitat joi ajutor financiar din partea UE.
"Încercăm să obţinem un ajutor din partea Uniunii Europene", a declarat Cameron. "Banii pe care încercăm să-i obţinem pentru agricultorii britanici vin din bugetul Uniunii Europene", a precizat premierul, care a promis, în ianuarie 2013, să organizeze până în 2017, dacă va fi reales, un referendum cu privire la ieşirea ţării sale din Uniunea Europeană.
"Cred că alte state ar putea să ne ajute, în special, la nivel de expertiză. Este foarte util să beneficiezi de ajutorul specialiştilor olandezi în pomparea apelor şi în organizarea sistemelor de protecţie împotriva inundaţiilor", a adăugat Cameron.
Premierul britanic, care se ocupă personal de situaţia din ţară, în timp de locuitorii acuză Guvernul său de inacţiune, a prezidat, joi dimineaţa, o nouă reuniune cu privire la intemperiile care afectează Marea Britanie, iar vineri a mers la Blackpool (nord-vestul Angliei).
Acest ultim val de intemperii a provocat moartea unui bărbat, care s-a electrocutat, şi a perturbat circulaţia rutieră şi feroviară.
Irlanda vecină a fost şi ea puternic afectată de întreruperi de electricitate, 260.000 de consumatori fiind privaţi de curent electric în perioada de vârf a furtunii, iar alte 75.000 erau afectate vineri dimineaţa, a anunţat compania irlandeză ESB.
Această furtună a provocat probleme importante pentru reţeaua de telefonie şi internet în Irlanda, unde 85.000 de clienţi nu aveau conexiune vineri dimineaţa. Compania ESB a avertizat că vor fi necesare mai multe zile, poate chiar săptămâni pentru restabilirea tuturor conexiunilor.
În astfel de condiţii, Tamisa ar putea atinge, la acest sfârşit de săptămână, cel mai mare nivel din ultimii 60 de ani în unele sectoare.
Autorităţile au anunţat locuitorii din Windsor şi Surrey (vestul Londrei), unde au fost evacuate deja 1.000 de persoane, că sunt expuşi unui nou risc de inundaţii.
În total, de la începutul lui decembrie, au fost inundate 5.800 de locuinţe în Marea Britanie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Incendiile din Los Angeles fac prăpăd. Ioan Alex povestește despre focurile devastatoare de la fața locului
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe