Interacţiunile preşedintelui Donald Trump cu Ucraina pentru investigarea afacerilor familiei lui Joseph Biden sunt obiectul unei anchete a mai multor comisii din Camera Reprezentanţilor, controlată de opoziţia democrată.
„Secretarul nu va participa la o procedură inchizitorială secretă unde este interzisă prezenţa consilierului juridic ai agenţiei”, a declarat Shaylyn Hynes, purtătorul de cuvânt al Departamentului Energiei.
„Dacă comisia este interesată să efectueze o procedură serioasă poate trimite secretarului o invitaţie de a participa la o audiere publică, unde consilierul Departamentului poate fi prezent şi la care poporul american poate asista”, a completat Hynes.
Perry, care a anunţat recent că se va retrage din funcţie, este implicat în această anchetă întrucât el a condus delegaţia americană prezentă la ceremonia de învestire a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, înlocuindu-l pe vicepreşedintele Mike Pence.
Foto: Hepta