Prima pagină » Știri externe » Marea Britanie nu va participa la un eventual atac al SUA împotriva Iranului

Marea Britanie nu va participa la un eventual atac al SUA împotriva Iranului

Marea Britanie nu se va implica într-o eventuală campanie de atacuri preventive a Statelor Unite împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, considerând că Iranul nu este o "ameninţare curentă", conform unui raport guvernamental.
Marea Britanie nu va participa la un eventual atac al SUA împotriva Iranului

Conform raportului, citat de ziarul The Guardian, Guvernul britanic a reiterat că nu consideră oportună în acest moment o intervenţie militară împotriva Iranului. Presa a relatat că Marea Britanie a respins o cerere a Statelor Unite de utilizare a bazelor britanice pentru mobilizarea forţelor în zona Golfului Persic.

„Colaborăm strâns cu Statele Unite în privinţa bazelor aeriene britanice, dar Guvernul britanic nu consideră că o intervenţie militară este oportună în acest moment”, a comunicat Downing Street, conform ziarului The Guardian.

Săptămâna trecută, premierul David Cameron a îndemnat Israelul să dea dovadă de o atitudine reţinută faţă de o operaţiune militară împotriva Iranului, suspectat de Occident că încearcă să se doteze cu arme nucleare.