Marea Britanie se pregăteşte de cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată

Marea Britanie se îndrepta luni spre cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată, cu temperaturi prognozate să atingă pentru prima dată 40 grade Celsius. Câteva trenuri au fost suspendate, iar mai multe şcoli s-au închis. Călătoriile cu metroul durează mai mult decât de obicei, din cauza restricţiilor.

Urmărește
1007 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie se pregăteşte de cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată

Imagine surprinsă astăzi la Londra

O mare parte a Europei se coace în urma unui val de căldură care a împins temperaturile peste 40 de grade Celsius în unele regiuni, iar incendiile de vegetaţie fac ravagii în zonele rurale uscate din Portugalia, Spania şi Franţa.

Guvernul Marii Britanii a declarat alertă de "urgenţă naţională", deoarece se preconiza că temperaturile de luni şi marţi vor depăşi 38,7C (102F), înregistrate în 2019 în Grădina Botanică a Universităţii Cambridge.

Până la prânz, în sudul Angliei se înregistrau valori de aproape 35C, potrivit Reuters.

"Ne aşteaptă 48 de ore dificile", a declarat Kit Malthouse, un ministru însărcinat cu coordonarea guvernamentală, la postul de radio BBC. El va prezida mai târziu o reuniune a comitetului guvernamental de răspuns la situaţii de urgenţă.

Reţeaua feroviară naţională a îndemnat pasagerii să nu călătorească decât dacă este necesar şi a declarat că unele servicii - inclusiv o rută cheie între nord-estul Angliei şi Londra - nu vor funcţiona în anumite părţi ale zilei de marţi.

Reţeaua de metrou din Londra a impus restricţii temporare de viteză, ceea ce înseamnă că va funcţiona cu un serviciu redus, iar călătoriile vor dura mai mult decât în mod normal. Aceasta a îndemnat navetiştii să rămână acasă.

Jake Kelly, de la Network Rail, a declarat că speră că operaţiunile normale vor fi reluate miercuri, când se preconizează că temperaturile vor scădea, dar că acest lucru va depinde de "daunele pe care vremea le va provoca infrastructurii în următoarele două zile".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici