Prima pagină » Știri externe » Marea Britanie speră că tarifele americane vor fi anulate în urma unui acord economic

Marea Britanie speră că tarifele americane vor fi anulate în urma unui acord economic

Ministrul britanic pentru afaceri, Jonathan Reynolds, a declarat că guvernul este optimist că eventualele tarife impuse de preşedintele american Donald Trump vor fi anulate în curând, dacă cele două părţi vor ajunge la un acord economic bazat pe tehnologie, potrivit Reuters.
Marea Britanie speră că tarifele americane vor fi anulate în urma unui acord economic
Sursa foto: Mediafax Foto

Marea Britanie se aşteaptă să fie afectată de planul lui Trump de a impune tarife asupra bunurilor provenite din mai multe ţări din întreaga lume în această săptămână, însă guvernul a anunţat că va continua negocierile pentru un nou parteneriat economic, cu scopul de a obţine scutiri după intrarea în vigoare a tarifelor.

Reynolds a declarat marţi, pentru Sky News, că Marea Britanie adoptă o „abordare echilibrată” şi, întrebat dacă este optimist în privinţa faptului că un acord ar putea duce la eliminarea tarifelor în câteva săptămâni sau luni, a răspuns: „Sunt, acesta ar fi obiectivul meu.”

El a adăugat că nu poate oferi un calendar pentru o astfel de inversare a măsurilor, dar a avertizat că, cu cât durează mai mult încheierea unui acord, cu atât este mai probabil ca Marea Britanie să fie nevoită să impună taxe vamale ca represalii.

„Cu cât nu avem o posibilă soluţie, cu atât mai mult va trebui să ne reconsiderăm propria poziţie”, a spus el.

„Cred că trebuie să avem toate opţiunile pe masă. Cred că este un lucru rezonabil,” a adăugat, când a fost întrebat despre posibilitatea unor tarife ca măsură de represalii.