- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Marea Britanie va participa la discuţiile tehnice privind pactul fiscal al UE, dar fără drept de vot
Marea Britanie va participa la discuţiile tehnice referitoare la pactul fiscal al Uniunii Europene, chiar dacă a blocat modificarea tratatului UE, urmând să aibă doar statut de observator, fără drept de vot.
Marea Britanie va participa la discuţiile tehnice privind pactul fiscal al UE, dar fără drept de vot (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Premierul David Cameron a acceptat invitaţia ca reprezentanţii Marii Britanii să fie prezenţi la negocieri în timpul unei discuţii telefonice cu preşedintele Consiliului European, Herman von Rompuy, relatează BBC. Cameron a respins săptămâna trecută modificarea tratatului UE, susţinând că nu ar fi în interesul naţional al Marii Britanii.
Liderii europeni vor să ajungă la un acord de integrare fiscală până la începutul lui februarie.
Financial Times a relatat că oficialii britanici ar putea avea statutul de observatori, care să le permită să monitorizeze discuţiile referitoare la rolul instituţiilor comunitare în aplicarea acordului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Guvern fără USR. Lasconi: Am vrut să fim la guvernare, dar ei nu nu ne vor
-
Predoiu, despre momentul în care vor fi ridicate barierele pentru intrarea în Schengen terestru
-
Expertiza medicală a capacităţii muncii va fi coordonată unitar la nivel naţional
Richard Corbett, consilier al lui Van Rompuy, a declarat că oficialii britanici "vor avea dreptul să îşi exprime punctele de vedere" la aceste discuţii.
El a adăugat însă că acordul care va fi negociat va fi între restul statelor membre, Marea Britanie indicând deja că nu doreşte să fie implicată. Downing Street a anunţat pe de altă parte că Marea Britanie a fost invitată la discuţii "ca partener egal".
Este nevoie de oficialii tuturor statelor membre pentru a lucra la aplicarea acordului de la summit, a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic.
"Delegaţia britanică va fi acolo pentru a se asigura că punctele de vedere ale Regatului Unit sunt reprezentate, iar interesele sale naţionale sunt respectate", a spus el.
Corespondentul BBC la Bruxelles, Matthew Price, a afirmat că în pofida faptului că Marea Britanie a fost invitată la discuţiile referitoare la acordul fiscal, este improbabil ca oficialii acesteia să participe şi la întâlnirile care vor avea loc după încheierea pactului.
Unul dintre cele mai controversate subiecte va fi dacă Executivul UE şi alte instituţii ale Uniunii pot fi folosite pentru aplicarea şi monitorizarea noilor reguli.
Biroul premierului a confirmat totodată că Marea Britanie va participa şi la summit-ul informat al liderilor UE din ianuarie, care se va concentra pe susţinerea pieţei muncii, dezvoltare şi competitivitate.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate