Marian Lupu a convocat o şedinţă de urgenţă a AIE, după ce Vlad Filat a ameninţat cu demisia
Preşedintele moldovean interimar Marian Lupu, liderul PDM, a convocat miercuri seara o şedinţă de urgenţă a Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), după ce premierul Vlad Filat a ameninţat cu demisia, dacă reformele propuse de el nu vor fi aplicate, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia online.
Şedinţa Consiliul AIE va avea loc la ora locală 19.00 (19.00, ora României), la sediul alianţei, potrivit cotidianului.
Liderul Partidului Democrat (PDM) consideră reuniunea "stringent necesară", după ce Filat şi-a exprimat intenţia de a relua negocierile cu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) în privinţa alegerii şefului statului.
Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a ameninţat că va demisiona dacă reformele propuse de el nu vor fi aplicate, într-un discurs susţinut marţi după-amiază, după consultări cu societatea civilă şi Vladimir Voronin. El s-a pronunţat împotriva organizării de alegeri anticipate, propunând reluarea negocierilor cu opoziţia pentru alegerea preşedintelui ţării.
Filat a sugerat două soluţii, lăsând să se înţeleagă că Marian Lupu nu va fi ales preşedinte. Premierul a propus un candidat acceptat de toate forţele politice sau modificarea Constituţiei, pentru a permite alegerea preşedintelui prin vot direct. Şeful Guvernului a avertizat că va demisiona dacă propunerile sale nu vor fi aplicate.
El a cerut, totodată, depolitizarea structurilor de securitate, evaluarea activităţii miniştrilor şi conducătorilor de instituţii, solicitând demiterea oficialilor care nu îşi îndeplinesc atribuţiile, şi a subliniat că, în scurt timp, va prezenta lista cu remanierile necesare.
Analiştii moldoveni vehiculaseră ipoteza că PCRM şi PLDM ar intenţiona să creeze o coaliţie în Parlament, însă ambii lideri au dezminţit aceste informaţii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului