„Trebuie să considerăm că ziua de marţi a fost un început al unei noi etape. Eu în continuare îmi exprim speranţa şi încrederea că negocierile oficiale vor fi reluate. Dacă într-un format 5+2 avem şase participanţi care vor reluarea negocierilor oficiale şi doar o singură parte componentă care nu doreşte, este o situaţie care vorbeşte de la sine. Dacă este vorba că cei şase îşi consolidează eforturile, aici ar putea să crească şansele pentru ca într-adevăr în septembrie să revenim la negocierile oficiale”, a declarat Lupu.
Ambasadorul Rusie în Republica Moldova, Valeri Kuzmin, a sugerat presei de la Chişinău să nu facă din poziţia Tiraspolului un subiect de senzaţie. „Personal nu am auzit nimic despre refuzul părţii transnistrene de a participa la negocieri. Am auzit mai multe invenţii, care nu corespund cu realitatea. Noi am spus că este o şansă de a face ca aceste consultări să devină discuţii oficiale. Nu vreau să comentez pentru că voi veţi umfla şi veţi face senzaţie şi, ca urmare, va fi şi mai rău. Este o lege pentru reglementarea oricărui tip de conflict: să fim mai toleranţi, atenţi, delicaţi, pentru a ajuta părţile să înceapă tratativele şi să ajungă la un rezultat pozitiv”, a declarat diplomatul rus.
Biroul pentru reintegrare din Republica Moldova a difuzat un comunicat de presă în care se spune că runda de consultări de la Moscova a fost suspendată din cauza poziţiei inflexibile a delegaţiei de la Tiraspol.