Marina Regală britanică ar putea aresta piraţi în Golful Aden
Marina Regală a Marii Britanii va primi împuternicire pentru a urmări şi aresta piraţi în Golful Aden, în baza unei noi legislaţii de urgenţă, au anunţat surse de rang înalt din domeniul apărării.

Marina Regală britanică ar putea aresta piraţi în Golful Aden (Imagine: Mediafax/AFP)
Ministerul de Externe discută cu Guvernul somalez pentru a încheia un memorandum prin care să permită navelor de război ale Marinei regale să intre în apele teritoriale somaleze pentru a urmări şi preda autorităţilor de la Mogadiscio suspecţi, potrivit surselor, relatează The Times, în ediţia electronică.
Noile măsuri au fost adoptate pe fondul creşterii nivelului pirateriei în apele somaleze în ultimul an. Sursele au mai spus că sumele plătite piraţilor din regiune au crescut de la trei milioane de dolari la 18 milioane de dolari, unele informaţii menţionând chiar suma de 30 de milioane de dolari.
Sursele au spus că Marina Regală era împuternicită să intervină în cazul în care cineva era atacat în apele internaţionale de către piraţi, dar nu era autorizată să efectueze arestări şi să predea piraţii poliţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Legea propusă, care este analizată de Departamentul pentru Transport, ar autoriza "poliţiştii britanici să (...) urmărească, reţină sau aresteze suspecţii de piraterie". O navă de război a Marinei Regale deja face parte din cadrul Forţei Comune 150 din golful Aden, o flotă internaţională care încearcă să-i prindă pe piraţi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

