Prima pagină » Știri externe » Navă de pescuit japoneză, sechestrată de ruşi

Navă de pescuit japoneză, sechestrată de ruşi

Autorităţile ruse au sechestrat o navă de pescuit japoneză în apropierea unor insule controlate de Moscova, dar revendicate de Tokyo, potrivit presei nipone, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Navă de pescuit japoneză, sechestrată de ruşi

Şase pescari se aflau la bordul navei sechestrate, a declarat un oficial din cadrul unei asociaţii de pescari din nordul Japoniei.

Agenţia niponă Kyodo şi postul public NHK a transmis că ambarcaţiunea a fost inspectată de grănicerii ruşi şi a fost adusă într-un port de pe insula Kunashiri.

Insula Kunashiri, parte a arhipelagului Kurile, aflată în apropierea insulei japoneze Hokkaido, a fost ocupată de Uniunea Sovietică în urma celui de-al Doilea Război Mondial.

Luna trecută, Rusia a eliberat cinci nave nipone de pescuit care au fost sechestrate în apropierea insulelor disputate.