Întâlnire cheie. Şeful CIA şi şeful Mossad sunt la acestă oră în Qatar. Ofensiva Israelului ar pute fi pusă pe pauză, iar Hamas ar putea elibera din ostatici UPDATE: Benjamin Netanyahu ar fi respins un acord pentru o încetare a focului
Negocierile trilaterale dintre directorul CIA, Bill Burns, David Barnea, şeful Mossad, agenţia israeliană de informaţii, şi oficialii din Qatar se concentrează pe o pauză umanitară de trei zile în ofensiva israeliană pentru a facilita eliberarea a 10 până la 20 de ostatici civili, a declarat un oficial informat despre discuţii, citat de FT.
La rândul său, Qatarul este în legătură cu Hamas, grupul militant palestinian aflat în război cu Israelul. Oprirea temporară a luptelor ar fi folosită, de asemenea, pentru a determina Hamas să întocmească şi să dea o listă cu toţi cei peste 240 de ostatici pe care îi are, potrivit oficialului, precum şi pentru a permite ca mai multe ajutoare să fie livrate în zonă.
„În ultimele zile, discuţiile au progresat bine în direcţia unui acord”, a declarat oficialul.
Discuţiile din Qatar sunt cele mai avansate de până acum. Barnea se află la a doua sa călătorie în această naţiune din Golf, care a jucat un rol major în Fâşia Gaza, oferind sprijin financiar pentru civili şi pentru lucrătorii din sectorul public. Doha găzduieşte, de asemenea, sediul politic al Hamas.
Discuţiile au avut loc în timp ce forţele israeliene au intensificat luptele în apropierea centrului oraşului Gaza, iar armata şi-a consolidat controlul asupra nordului Fâşiei Gaza. Zeci de mii de palestinieni au fugit miercuri spre sud pentru a scăpa de conflict.