Prima pagină » Știri externe » Numele lui Nelson Mandela, retras de Congresul american de pe lista teroriştilor

Numele lui Nelson Mandela, retras de Congresul american de pe lista teroriştilor

Numele fostului lider sud-african Nelson Mandela a fost înlăturat de Congresul american de pe lista teroriştilor.
Numele lui Nelson Mandela, retras de Congresul american de pe lista teroriştilor
28 iun. 2008, 16:57, Știri externe

Legislaţia care propunea această măsură a primit aprobarea finală a Congresului joi, când Senatul a votat în unanimitate în favorea acestei iniţiative. Camera Reprezentanţilor a aprobat măsura la 8 mai.

Decizia elimină eticheta de "terorist" şi restricţiile de călătorie impuse lui Mandela şi altor cadre din Congresul Naţional African (ANC), care au luptat pentru înlăturarea dominaţiei minorităţii albe din Africa de Sud. ANC a fost interzis de Guvernul sud-african în 1960, iar liderii săi au fost închişi sau obligaţi să plece în exil.

"Aprobarea proiectului de a elimina numele lui Nelson Mandela de pe lista teroristă a Statelor Unite şi a altor persoane care au acţionat pentru înlăturarea sistemului apartheid opresiv şi inuman din Africa de Sud est o mare victorie pentru justiţie", a declarat congresmenul Donald Payne.

Mandela, care s-a retras din politică în urmă cu nouă ani, a devenit un simbol mondial al libertăţii. Secretarul american de Stat Condoleezza Rice a calificat restricţiile de călătorie impuse de Statele Unite lui Mandela şi ANC drept "stânjenitoare" şi a cerut eliminarea lor.

Măsurile de securitate stricte adoptate de Congres după atacurile de la 11 septembrie 2001 împotriva Statelor Unite au determinat păstrarea ANC pe lista organizaţiilor teroriste deoarece folosea forţa armată în campania sa împotriva apartheid.