Mărmureanu: Japonia se aştepta la un cutremur major, în zonă vor mai fi acţiuni până în 2022

Japonia ştia că urmează un cutremur important şi era pregătită pentru acest lucru, astfel de evenimente urmând să mai aibă loc în zonă până în anul 2022, a declarat duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, directorul Institutului de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu.

Urmărește
47 afișări
Imaginea articolului Mărmureanu: Japonia se aştepta la un cutremur major, în zonă vor mai fi acţiuni până în 2022

Mărmureanu: Japonia se aştepta la un cutremur major, în zonă vor mai fi acţiuni până în 2022 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Directorul Institutului de Fizică a Pământului a declarat la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că şi-ar dori ca seismul de 9 grade, înregistrat în Japonia să fi fost "big one" (unul mare), dar a precizat că zona respectivă va fi "extrem de solicitată", din acest punct de vedere, până în anul 2022.

"Îmi place să cred că acesta a fost cel mai mare cutremur. (...) Această acţiune durează până în 2022. Analizele noastre spun că putem avea acţiune foarte puternică, dar nu pot să spun mărimile pentru că aici depinde de altceva. (...) Sunt anumite zone, şi dumneavoastră vedeţi că de nişte ani, acolo se întâmplă totul. Până în 2022 vor mai fi alte acţiuni acolo. Nu uitaţi că în zonă, blocul acesta, cu India, Australia şi Oceanul Indian, are către Tonga şi până aproape de Polul Sud o anumită falie care este extrem de activă. Iar la Tonga sunt cutremure de mare adâncime, care nu sunt de natură tectonică. Sunt temperaturi imense, sunt presiuni imense", a spus Gheorghe Mărmureanu.

Directorul Institutlui de Fizică a Pământului a afirmat că autorităţile din Japonia se aşteptau la producerea unui cutremur important.

"A fost «big one» şi totul era pregătit pentru «big one». Ar fi foarte bine să fie acesta ultimul", a mai spus Mărmureanu.

El a precizat că, de obicei, marile cutremure ale Japoniei au avut loc pe partea cealată a ţării, iar ei nu se aşteptau ca seismul să se producă chiar în zona în care a avut loc.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici