Martin Schulz, pesimist în legătură cu aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen
Liderul socialiştilor din Parlamentul European, Martin Schulz, a declarat că Bulgaria şi România nu vor fi incluse în spaţiul Schengen în 2011, dacă nu îşi vor îndeplini obligaţiile privind combaterea crimei organizate, reforma justiţiei şi problema romilor, relatează site-ul Novinite.com.

Martin Schulz, pesimist în legătură cu aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
"Avem multe probleme cu imigranţii, în special minoritatea romă, (probleme) care vor avea un rol-cheie în Franţa", a apreciat el.
"Cred că (Nicolas) Sarkozy (preşedintele Franţei, n.red.) va încerca să evite această dezbatere înaintea următoarelor alegeri. În Germania, situaţia este aproape aceeaşi, dar principala problemă nu o reprezintă romii, ci muncitorii imigranţi", a adăugat Schulz, preşedinte al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, într-un interviu pentru postul naţional de radio, în timpul unei vizite la Sofia.
Potrivit acestuia, aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen în martie 2011 depinde în totalitate de reformele sale în domeniul justiţiei şi luptei împotriva crimei organizate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Doar după ce Bulgaria dovedeşte că a făcut un pas uriaş înainte în combaterea crimei organizate şi în implementarea unor reforme în justiţie, ea poate spera la o şansă de a adera la spaţiul Schengen în martie 2011. În caz contrar, va trebui să mai aşteptaţi", a subliniat Schulz.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului