Martorii descriu momentul în care au fost trase focuri de armă spre Trump
Primele relatări ale martorilor de la incident:
Un spectator care se numeşte Tim a declarat pentru BBC că a auzit „un baraj de împuşcături”.
„A fost o rafală şi am crezut iniţial că este un furtun de incendiu, iar apoi difuzorul din partea dreaptă a început să coboare. Ceva trebuie să fi lovit liniile hidraulice (ceea ce a provocat căderea acestuia).
„L-am văzut pe preşedintele Trump căzând la pământ şi toată lumea a început să se pună jos pentru că era haos.” Jason, care se afla, de asemenea, în public, a declarat că a auzit cinci focuri de armă într-o succesiune rapidă.
„Am văzut Serviciul Secret sărind pe Trump pentru a-l proteja. Toată lumea din mulţime a coborât la pământ foarte repede. El s-a ridicat în picioare şi a ridicat pumnul în aer. Sângera urechea”, adăugat acesta.