MASACRUL DIN CONNECTICUT: Un elev povesteşte cum a trăit, din spatele uşii, atacul armat asupra şcolii: "Ne ţineam de mână ca să nu facem niciun zgomot"

Alături de părinţi, micuţul, care se agaţă de ursuleţul său de pluş în timpul interviului cu jurnalişti ai AFP, oferă o mărturie exactă a dimineţii de vineri în care Adam Lanza a generat teroare într-o şcoală primară de la Newtown, ucigând 26 de persoane înainte de a se sinucide.

"Când a auzit primele două împuşcături, domnişoara Kristopik a alergat spre uşă, a scos imediat cheile şi a încuiat-o, apoi toţi s-au retras în sala de muzică", povesteşte el. "Ne ţineam de mână ca să nu facem niciun zgomot".

"Tuturor ne era frică şi am spus «Tatăl Nostru», apoi s-a auzit un geam spărgându-se şi am început să plângem. S-a auzit cum bărbatul striga «Lăsaţi-mă să intru, lăsaţi-mă să intru!»", povesteşte Nicholas imitând vocea gravă a atacatorului.

"Nu am dechis deloc uşa. Din fericire, după aceea, a plecat fugind", spune băiatul.

Când poliţia a sosit, Nicholas s-a refugiat împreună cu alţi elevi sub escorta poliţiei în unitatea de pompieri situată chiar la colţul şcolii.

Acolo l-au găsit părinţii lui, povesteşte mama sa, Sherry Sabillon. "A fost cel mai cumplit lucru din lume", mărturiseşte ea.

Când a fost informată prin SMS că are loc un schimb de focuri pe strada unde se află şcoala fiului său, nu s-a îngrijorat prea tare, continuă ea. Credea că era vorba de un glonţ pierdut în timpul unei partide de vânătoare.

După ce a auzit că împuşcăturile au loc în şcoală, a sunat imediat la serviciile de salvare şi la poliţia din Newtown, apoi l-a sunat pe soţul său, care se afla deja pe drum.

"Am condus până la şcoală, am intrat în cazarmă şi într-un colţ se afla un prieten de-al lui Nicholas împreună cu tatăl său, care mi-a spus «Totul este bine, este aici cu mine»", continuă ea.

Atunci, poliţia oferea foarte puţine detalii cu privire la tragedie, anunţând "trei adulţi răniţi, fără să vorbească despre copii".

"Am părăsit şcoala crezând că era vorba numai de adulţi", spune ea.

Astăzi, Sherry Sabillon este convinsă că "fiul său îi datorează viaţa învăţătoarei" şi afirmă că la trei zile de la producerea dramei, fiul său "este bine" şi "nu are coşmaruri".