„Numărul morţilor este acum de 147, credem că cei care sunt confimaţi morţi vor fi figura pe lista persoanelor dispărute, avem deci încă 50 de persoane care lipsesc în continuare”, a declarat Dave Cliff, comandantul poliţiei din district.
Un bilanţ precedent, comunicat sâmbătă, menţiona 145 de morţi şi 200 de dispăruţi.
Bilanţul actual face din acest seism al doilea în privinţa numărului victime din Noua Zeelandă, după cel din 3 februarie 1931, soldat cu 256 de morţi în golful Hawke, în insula de nord.
Cutremurul cu magnitudinea de 6,3 produs marţi la prânz a avariat grav centrul oraşului Christchurch, unde o treime dintre clădiri riscă să fie demolate şi reconstruite, potrivit specialiştilor.
Duminică, numeroase servicii religioase, dintre care multe în aer liber din cauza distrugerii edificiilor religioase, au fost oficiate în memoria victimelor la Christchurch şi peste tot în regiune.