Printre materialele confiscate în timpul raidului în care a fost ucis liderul Al-Qaida la 2 mai, în Pakistan, se află „un carneţel în care ben Laden îşi nota ideile pentru (noi) operaţiuni”, a declarat pentru AFP oficialul citat, sub acoperirea anonimatului.
Acest carneţel nu este un jurnal cu date personale sau relatări ale experienţelor emoţionale trăite de autor, a precizat sursa citată, ci mai degrabă un suport pe care ben Laden „arunca diverse idei”.
„Nu conţine nimic despre locurile unde a fost sau ce făcea”, a adăugat oficialul, atent să minimizeze importanţa acestui carneţel faţă de arsenalul de calculatoare, hard disk-uri, DVD-uri, stick-uri de memorie şi material de înregistrare recuperat în timpul raidului.
„Nu este decât un carnet. Nu este decât un obiect între atâtea altele” recuperate din reşedinţa de la Abbottabad, a insistat el.
Tom Donilon, consilier pentru securitatea naţională a preşedintelui Barack Obama, declarase anterior că totalitatea informaţiilor strânse în cursul operaţiunii este echivalentă cu cea a „bibliotecii unei mici universităţi”.