Maşinile de gunoi din Neapole, escortate de agenţi înarmaţi

Primarul oraşului italian Neapole a apelat la agenţi de securitate înarmaţi pentru escortarea camioanelor cu gunoi, din cauza grupurilor mafiote implicate în tratarea deşeurilor.

Urmărește
555 afișări
Imaginea articolului Maşinile de gunoi din Neapole, escortate de agenţi înarmaţi

Maşinile de gunoi din Neapole, escortate de agenţi înarmaţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Situaţia sanitară şi în domeniul mediului este gravă. Există un risc real pentru sănătatea locuitorilor", a avertizat primarul Luigi de Magistris, subliniind că şi mai grav este că deşeurile au fost incendiate.

"Vom cere poliţiei să ne furnizeze agenţi înarmaţi pentru escortarea camioanelor de gunoi", a precizat primarul.

Mafia napoletană, Camorra, este implicată în afacerile pentru tratarea deşeurilor.

Potrivit primarului din Neapole, Camorra se opune proiectului "revoluţiei mediului", pentru că metodele de reciclare tradiţionale nu ar mai fi aplicate.

De Magistris, care a câştigat alegerile în faţa unui candidat al partidului premierului Silvio Berlusconi, l-a acuzat pe şeful Guvernului că a abandonat oraşele din sudul Italiei.

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a declarat că "o intervenţie a Guvernului în criza gunoaielor este absolut indispensabilă".

Aproximativ 160 de membri ai corpului de genişti au fost mobilizaţi luna trecută pentru a colecta gunoiul la Neapole.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici